Call of Duty: Infinite Warfare duce războiul în spațiu [VIDEO]

de: Octavian Palade
02 05. 2016

Cei de la Activision, împreună cu Infinity Ward, s-au chinuit din răsputeri să țină secret numele următorului joc din seria Call of Duty, dar un leak le-a dat programul peste cap. Acum, Call of Duty: Infinite Warfare este oficial, iar un trailer ne arată și acțiunea din joc.

Seria Call of Duty este foarte apreciată de fanii jocurilor de tip FPS și s-a dovedit o afacere foarte bună pentru cei de la Activision.

Dacă totul a început cu cel de-al Doilea Război Mondial, acum acțiunea ajunge într-un viitor plin cu nave și roboți, măcinat de lupte.

Primul trailer pentru Infinite Warfare ne introduce direct în acțiune și ne lasă să vedem câteva dintre lucrurile pe care le vom putea face începând cu data de 4 noiembrie.

Potrivit companiei, Call of Duty: Infinite Warfare pune povestea pe primul loc și promite un joc cu o poveste bine gândită, nu numai un shooter pe care să îl joci fără să îți pese de personaje.

Pe lângă asta, ne sunt promise noi arme și noi abilități, iar acțiunea care are loc în afara atmosferei terestre pare foarte antrenantă.

Pe lângă Call of Duty: Infinite Warfare, cei de la Activision promit și o versiune remasterizată a Call of Duty: Modern Warfare, unul dintre cele mai apreciate jocuri ale francizei.

”Jocul original Modern Warfare a ridicat ștacheta privind jocurile video și va fi mereu privit drept unul dintre cele mai bune. Este o onoare să producem o versiune remasterizată și suntem foarte dedicați în crearea unui Call of Duty clasic pentru fani”, a declarat Brian Raffel, director de studio al Raven Software.